Pieptul tău e de-ajuns pentru-a mea inimioară
şi am aripi ce pot să îţi dea libertate.
Ce-a dormit pe-al tău suflet negreşit va răzbate
şi ieşindu-mi pe gură către cer iute zboară.
Fascinaţia zilei e prezentă în tine.
Pe corole ca roua vii şi stai aşezată.
Subminezi orizontul când de-aici eşti plecată.
Tot mereu în mişcare, cum sunt undele line.
Eu am spus că-n vântoasă tu cântai cu tărie
precum pinii din codru sau catarge ce saltă.
Acum eşti ca şi ele, taciturnă şi înaltă.
Apoi brusc devii tristă, ca o călătorie.
Tu strângi lucruri diverse ca o veche cărare.
Stau în tine ecouri, voci ce simt nostalgie.
M-am trezit şi văd păsări emigrând în pustie
ce la tine în suflet au dormit răbdătoare.
Distribuie: